Arhiva lunii aprilie 2013

Home » 2013 » aprilie
Raport 2 Conreg

Coordonator, prof. dr. Dumitru Sandu – “Disparităţi şi fluxuri în fundamentarea social-economică a regionalizării administrative a României”

aprilie 2013

Materialul include rezultate ale analizelor social-economice și demografice prezentate în cadrul CONREG, folosind cadrul unui studiu anterior, publicat de unul dintre membrii Consiliului (Dumitru Sandu, 2011). A fost convertită o analiză de date într-un material de fundamentare a unor politici (policy paper), adresat cititorilor interesați de fundamentele folosite de CONREG pentru proiectarea configurației regionalizării administrative. Prin conținut, textul este complementar analizelor CONREG din martie 2013 (Raportul 1), cu accent pe aspectele urbanistice, geografice sau strict regionale din primul Raport de Progres.

Sinteza

”…nu poţi rămâne la o formă învechită, încremenită, numai de dragul tradiţiei, din respect pentru tot ce e vechi. Păstrezi (în reorganizarea administrativ-teritorială – n.n.) din tradiţie tot ce se poate păstra. Dar nici nu se cade să dărâmi doar de dragul dărâmării; ci trebuie să procedezi, cu hotărâre şi curaj, la acele schimbări care ţi se impun de către nevoile reale ale vieţii, păstrând cumpănire şi prudenţă.” (Henri H. Stahl, 1969).
Materialul prezintă fundamente social-economice și demografice ale regionalizării administrative a României, în varianta 2013. Alegerea variantei de regionalizare adecvată sistemului administrativ al țării se face în funcție de patru premise legate de:
a) problemele majore care trebuie rezolvate prin noua reformă administrativ-teritorială, sub aspectul disparităților și coeziunii teritoriale,
b) grupările teritoriale de similitudine social-economică și culturală,
c) cunoașterea fluxurilor majore care structurează configurațiile regionale și
d) cerințele recunoscute la nivel european pentru o proiectare eficientă a regiunilor de rang 2 (NUTS 2) cu statut administrativ.
Există patru premise ale fundamentării social-economice a regionalizării din 2013:

  • Natura și dinamica disparităților de dezvoltare,
  • Grupările de județe similare și/sau complementare sub aspect socio-economic și cultural,
  • Fluxurile de persoane (de tip migrație internă, de durată), indicative pentru configurațiile funcționale existente în teritoriu,
  • Criterii de bună practică în evaluarea unei regionalizări optime pentru dezvoltare la nivel european.

O metaforă utilă – regionalizarea ca joc de șah.

Configurația spațială a regiunilor este echivalentul tablei pe care sunt puse piesele de șah iar regulile de construcție instituțională pentru practica administrativă sunt echivalentul celor de joc efectiv. Evident, nu trebuie să îți faci iluzia că dacă vei proiecta bine spațiile regionale succesul este asigurat. Vor conta foarte mult și regulile de joc, respectiv instituțiile, și competențele jucătorilor, socializarea lor în respectarea regulilor și în gândirea regională. Analogia nu trebuie luată mecanic, însă. Tabla de șah, respectiv configurația regională, nu este la fel în toate țările. Ea trebuie proiectată în raport cu reguli generale de bună practică (EC 2003, EUROSTAT 2010, Jordan 2003) dar și funcție de context, de problemele legate de disparitățile regionale și de deficit de subsidiaritate. Nici tabla de joc și nici regulile de aplicat pentru cazul dezvoltării regionale nu au șanse să fie optime, de folosință îndelungată, decât dacă sunt rezultatul proiectării și al susținerii multiple – din partea experților, a populației, a oamenilor politici de orientare democratică. Este fundamental ca regulile de pornire să includă și mecanisme de prevenire a riscurilor. Configurația spațială a regiunilor administrative contează semnificativ pentru șansele regionalizării 2013 din România, sub aspectul șanselor de funcționalitate, subsidiaritate și competitivitate regională. Ținta ”jocului de șah” al regionalizării este realizarea coeziunii teritoriale, cu fațetele ei de reducere a disparităților intra- și inter-regionale și de sporire a competitivității unităților teritoriale. Pentru o regionalizare optimă, toate aceste trei ținte depind de configurațiile spațiale și de proiectarea instituțională. Cât anume condiționează proiectarea spațiilor regionale și cât matricea lor instituțională de funcționare este greu de spus. Probabil că mai mult cântărește aspectul instituțional. Ambele, însă, şi conturul de regiune și instituțiile regionale, contează în mod semnificativ. Matricea spațială a regionalizării trebuie astfel concepută încât să faciliteze adoptarea unor strategii multiple pentru dezvoltare: subsidiaritate, integrare și specializare funcțională, promovarea mediilor inovative, a clusterelor (Shearmur, 2011) etc. Odată adoptată, regionalizarea administrativă va fi tot atât de eficientă, pe cât de bine concepute vor fi regulile jocului și pe cât de bogați sau apți de îmbogățire vor fi principalii actori ai procesului: instituțiile administrative, firmele economice, populația, experții în capital uman, social și cultural.

Descarca PDF Raport de progres 2_CONREG

Home » 2013 » aprilie
Raport 1 Conreg

Fundamentele procesului actual de regionalizare în Romȃnia

Regiunea – concept în actualitate

Denumirea conceptului de regiune vine de la cuvântul „regere” care înseamnă a stăpâni, a diviza. E. Reclus (1885, 1887) îl definea ca un spaţiu care serveşte ca bază pentru divizarea administrativă a statelor-naţiuni (Bailly, 1998). Plecând de la regiunile naturale, la regiunile omogene, istorice, culturale, s-a ajuns la regiunea funcţională, inclusă ulterior în teoria spaţială (Isard, 1956; Boudeville, 1972; Paelinck, 1985; Polese, 1994) şi în dezvoltarea regională, inclusiv creşterea economică.

Teoria polilor de creştere, fundamentată în anii ’50, a realizat legătura dintre dezvoltarea oraşelor şi regiunilor, polul de creştere fiind privit ca o unitate economică în măsură să inducă schimbări structurale regionale, regăsite în rata creşterii şi în creşterea producţiei regionale.
Într-un secol, evoluţia conceptului de regiune a condus la înţelegerea faptului că în spatele acestui cuvânt des folosit, de multe ori excesiv, se află o realitate geografică, economică, umană, culturală şi istorică.

Relativitatea noţiunii de regiune depinde de scara de raportare, de aceea geometria variabilă a termenului a determinat numeroase contestări, mai ales în anii ’70 şi ’80, fiind propuse alte concepte, precum zona, spaţiul funcţional, spaţiul macrofuncţional (Ianoş, 1987).

Din aceeaşi perioadă datează o nouă revigorare a preocupărilor privind conceptul de regiune, legat de dezvoltarea regională. Trecând prin mai multe faze de evoluţie, inclusiv prin cea de regiune-sistem şi de regiune de dezvoltare, regiunea ajunge să fie considerată ca noţiunea operaţională cea mai adaptată unei perioade în care statul pierde din importanţă, prin globalizare.

Aceasta a condus la aserţiunea că lumea de astăzi nu mai este o lume a statelor, ci a regiunilor, de unde şi ideea de fragmentare a Europei în regiuni şi considerarea acestora ca bază a cooperării continentale. În acelaşi timp, regiunea poate fi un cadru de analiză şi de dezvoltare diferenţiată pentru reducerea inegalităţilor la nivelul unui stat sau a unei părţi din continentul european.

Noua geografie economică, dezvoltată după anul 1990 şi confirmată de raportul Băncii Mondiale în 2009, arată că eficienţa economică depinde de aglomeraţii (Krugman, 1995; Fujita şi alţii, 1999; World Development Report, 2009), de regiunile foarte dezvoltate care concentrează producţia. În acest context, regiunile bogate le-ar putea ajuta pe cele sărace să se dezvolte? M. Storper (2011) pune această întrebare referindu-se la faptul că alături de eficienţa economică trebuie adăugată şi justiţia socială şi că unele „locuri” trebuie să le ajute pe altele.

Relaţia dintre coeziunea teritorială şi dezvoltarea regională este complexă, în ciuda unei aparente simplităţi: nu este vorba în totalitate de o relaţie de subordonare, ci mai degrabă de o relaţie cu caracter reciproc, în care conceptul de regiune este fundamental. Spre deosebire de conceptul de dezvoltare regională, conturat de-a lungul mai multor decenii, conceptul de coeziune teritorială este relativ nou, inițial având doar conotație social-economică. Ulterior acest concept s-a extins la nivel teritorial, ca urmare a faptului că nu se poate vorbi doar de relaţii armonioase între ramurile economice şi categoriile sociale, ci şi între acestea, comunităţile umane şi spaţiul în care trăiesc. Or, într-un astfel de context, pentru a realiza un demers congruent cu ceea ce se aşteaptă în plan academic pentru descifrarea mecanismelor care guvernează dezvoltarea teritorială, nu se poate face abstracţie de conceptul de regiune. Acesta oferă un cadru care, beneficiind de avantajele descentralizării, poate susţine o mai puternică dezvoltare endogenă (Christofakis, 2001). În general, se acceptă că regiunea este un spaţiu vast (diviziunea teritorială cea mai mare într-un stat, după E. Juillard, 1966), cu multe subspaţii / subregiuni plasate pe diferite niveluri de dezvoltare.

Politica de coeziune europeană şi fondurile structurale, ca principal instrument, contribuie la schimbări teritoriale importante, prin politicile regionale. Regiunea rămâne, în acest context, un concept de bază, la nivelul căruia poate fi promovată atât competiţia, cât şi cooperarea la scară europeană (Sellar şi Mc Even, 2011).

Dezvoltarea teritorială europeană traversează o perioadă de tranziţie între două perioade de planificare financiară: 2007-2013 şi 2014-2020. Această perioadă este de analiză critică a acţiunilor deja realizate şi de anticipare a unor schimbări ce ar putea oferi soluţii adecvate pentru ieşirea din criză şi implementarea unor acţiuni mult mai bine centrate pe rezultate.

Numeroase documente, politici şi instrumente au fost concepute drept suport pentru a anticipa perioada cuprinsă între 2014-2020, cele mai importante fiind Strategia Europa 2020, Politica de Coeziune , Contractul de Parteneriat.

Pentru realizarea unei Europe unite, în care coeziunea teritorială să fie dominanta principală, dezvoltarea regională reprezintă unul dintre cele mai importante obiective. Întreaga experienţă acumulată de ţările din Uniunea Europeană, inclusiv de România, în acest domeniu a demonstrat că o mai bună distribuţie teritorială a resurselor, alături de o valorificare superioară a complexului de elemente potenţiale, existente la nivel local sau supralocal, devin factori de creştere economică şi de echitate socială.

Multă vreme s-a discutat despre dezvoltarea armonioasă a tuturor regiunilor unui stat, luând în considerare dezvoltarea echilibrată a acestora. O astfel de dezvoltare presupunea, în principal, atingerea unor parametri legați de dezvoltarea industriei și de utilizarea integrală a potențialului uman excedentar din aceste regiuni. Coeziunea teritorială este, însă, un concept mult mai productiv și cuprinzător decât dezvoltarea echilibrată sau armonioasă, incluzând elemente care țin de coerență și sinergie teritorială.

Concluzia este că regiunea a fost şi rămâne un cadru nu numai pentru dezbaterile teoretice, ci şi un cadru administrativ, adoptat de foarte multe ţări la nivel european pentru a măsura disparităţile teritoriale și pentru a organiza mai bine teritoriul de la nivel sub-naţional. Rezultatele obţinute, utilizând regiunea ca instrument pentru realizarea coeziunii teritoriale, demonstrează capacitatea acesteia de a asigura o reală dezvoltare a statului respectiv.

Descarca PDF Raport CONREG I final

Home » 2013 » aprilie
Croatia2

Adrian Liviu Ivan, Claudia Anamaria Iov, “Croatia: Administrative Reform and Regional Development in the Context of EU Accession”

Introduction

The year 2009 marked both 20 years from the fall of the Berlin Wall and Communism and five years since the EU began enlarging towards the Central and Eastern Europe states. For those states, which are not yet EU members, the accession perspective continues to represent the “vector” supporting their socio-economic reform programs which insures, more or less, a sense of peace, stability and modernization.

The EU enlargement process is nowadays taking place on a background of acute and extended recession which affects both the EU and the candidate states. Regional problems, bilateral disputes, the economic crisis should not affect the accession process, but the truth is that these issues have determined the EU to reconsider its capacity of expanding towards other European “problematic areas”. Despite all these, EU representatives reaffirm their commitment to the candidate states: “The enlargement strategy we present today is a demonstration of our commitment to the European future of the Western Balkans and Turkey. In these difficult times of economic crisis, the membership of Albania and Montenegro highlights our Union continuous power of attraction and our role in promoting stability, security and prosperity. Iceland’s application adds a new dimension to our enlargement agenda” (Olli Rehn – EU Commissioner for European Enlargement, 2010).

Among the candidate states, the Western Balkan states represent a particular challenge for the EU, first of all due to the necessity of implementing viable development policies in order to test the ground for a future possible accession to the EU and for maintaining the candidate states on the reform process path.

Descarca PDF Croatia

Home » 2013 » aprilie
Polonia 2

Andrzej Kowalczyk, “Local Government in Poland” (“Local Governments in Central and Eastern Europe”, Cap. 5)

Overview of Local Government Reform

The adoption of the Act on Local Self-government in March 1990 signified the first step of local government reform in Poland. Elections to local councils were held in May of that year. Since voivodship (województwo) councils were simultaneously abolished, a system was introduced in which local government existed only at the municipal (gmina) level.

An official appointed by the prime minister, the voivode (wojewoda), is the chief of the state administration. The territorial office (rejon) was introduced in August 1990 to address social services that remained the responsibility of the state administration—such as secondary schools, health care, law enforcement, fire protection, sanitation, veterinary control and building inspection—based on the system of counties (powiat) that existed before 1975. Most territorial offices (268 in total), though organs of the state administration, were established in cities that before 1975 had been seats of the county authorities. However, while the former counties were quasi-local governments (the county council was an elected body, but it is problematic to classify the system that existed before 1989 as authentic local government), the territorial offices were exclusively bodies of the state administration.

The act of March 1990 provided for a local government assembly (sejmik wojewódzki) at the voivodship level. It was a body adjudicating disputes between citizens and the municipalities, but it also served as an advisory body to the voivode. Nonetheless, since it was comprised of delegates from each municipality, it could be regarded only as a quasi-local government body.

Descarca PDF Polonia

Home » 2013 » aprilie
European-charter-2

Council of Europe, “Report on European Practice and Recent Developments in the Field of Regional Self-Government”

Report on European practice and recent developments in the field of regional self-government

The purpose of this report is to provide the elements of a comparative study of European practice and recent developments (since 2001) in regional self-government in the member States.

The report also meets the CDLR’s terms of reference from the Committee of Ministers („monitor developments in regional self-government across member States during the years 2005 to 2007 annd by June 2008 report on such developments to the Committee of Ministers, identifying in particular innovations and any issues common to a number of States”). The terms of reference were also based on the statement on Regional Self-Government adopted at their 14th conference, in Budapes on 24 and 25 February 2005 (MCL-14(2005)7 final). That statement recognises „the importance of regional self-government and the fact that it can represent an enrichment for democratic societies, can help address new challenges of good democratic governance and, depending on the circumstances, can respond to the need to deal with the public affairs as close to the citizen as possible”. In that connection the CDLR’s instructions are to produce a substantial report on regional self-government in the member States and communicate it to the 15th session of their conference, at Valencia (Spain) in autumn 2007.

Descarca PDF Raport Consiliul Europei

Home » 2013 » aprilie
Comitetul Consultativ privind Coeziunea Teritoriala

Paweł Swianiewicz (editor), “Territorial Consolidation Reforms in Europe” (“Local Government and Public Service Reform Initiative”, Open Society Institute, Budapest, 2010)

Territorial consolidation reforms in Europe.Foreword

In November 2008, the Local Government and Public Services Reform Initiative (LGI) a program of the Open Society Institute in Budapest supported a major international conference on “Lessons from Territorial Consolidation Reforms — The European Experience.”

The conference addressed the issue of territorial organization and local governance. More specifically, it covered how the dynamics of fragmentation and consolidation in Europe shaped different models of governance. The topic is of crucial importance as territorial and subsequent administrative reforms greatly impact relations between central and local level governance, service provision, efficiency and effective use of resources, and local democracy.

The present publication is a selection of the best studies presented at the conference in 2008. The logic of the conference was to first address and assess reforms in the “old” EU member states (Denmark, Greece, East Germany, and the United Kingdom) and to then look into the reforms in Eastern Europe. In the 1950s, 1960s, and 1970s, old Europe’s reforms were driven by the premise of economic, fiscal, and management efficiency—meaning that larger local government units were better providers of local services.

With the launch of the transitional period in Eastern Europe, a tendency of fragmentation occurred in many countries, perhaps a natural outcome of the stronger need for democracy and more specifically local democracy. However, in many countries such as Albania, Armenia, Azerbaijan, Czech Republic, Hungary, Macedonia, Montenegro, Slovakia, and Ukraine, issues of costs and efficiency of services have risen to the surface and pushed the consolidation debate to a new level. The issue remains a very contentious one as consolidation impacts the access of citizens in the smallest units to their basic rights and services. Thus, as the title in the introductory chapter rightly points out, consolidation may not always be the right solution to fragmentation. The solutions are country-specific and recipes from outside may be hard to implement, but the lessons from some implemented reforms may be well-assessed and the mistakes avoided. This, we thought, was our goal.

In particular, part three of this volume, Less than Consolidation Reform, More Than Status Quo, looks at Armenia, Czech Republic, Hungary, Slovakia, and Ukraine where a variety of intermunicipal structures and associations of small municipalities were debated. These cases are a response to the need to provide efficient services and yet keep local democracy intact. The success or failures of these may still remain to be seen.The final two chapters discuss intermunicipal cooperation and the issue of municipal size, economy, and democracy in a more general, theoretical way.

Descarca PDF Reforme teritoriale

Comunicat de presă, Joi, 22 Noiembrie 2012 “MDRT continuă consultarile privind dimensiunea teritorială pentru perioada de programare 2014-2020″

Home » 2013 » aprilie
Descentralizare

Michal Illner, “Descentralization”

Territorial Decentralization: An Obstacle to Democratic Reform in Central and Eastern Europe?

The transformation of the territorial structure of government—its decentralization, particularly the introduction of territorial self-government – was considered an essential task in the process of rebuilding political and administrative systems in Central and Eastern Europe after 1989. Indeed, the reforms of territorial government followed closely after the collapse of the Communist regimes and after the transformations of the constitutional bodies and central governments in 1990.

The issue is highly relevant in the context of post communist development because the territorial decentralization of government, a cornerstone of the first transformational programs, did not materialize as expected. The reforms aimed at decentralization were halted half way through the process, and recently more centralist policies have been introduced in the region. A debate is under way in Central and Eastern Europe, in both theoretical and political forms, on the merits and feasibility of territorial decentralization and on the emerging recentralization.

Descarca PDF Descentralization

Home » 2013 » aprilie
NUTS-2

“Statutul regiunilor în unele state membre UE” (prezentare 7 state inclusiv Polonia)

Începând cu anul 2000, Republica Cehă are o structură a administraţiei publice organizată pe 3 nivele administrativ-teritoriale (incluzând nivelul central). Al doilea nivel îl reprezintă regiunile, în număr de 14 (anterior, au existat 73 de regiuni şi 4 municipalităţi).Capitala Praga reprezintă a 14-a regiune. Ea este considerată atât regiune, cît şi municipiu.
Suprafaţa regiunilor variază între 3.000 – 11.000 kmp.
Numărul populaţiei variază între 350.000 – 1.300.000 locuitori.

Puterea legislativă

Puterea legislativă este asigurată de o Adunare regională, condusă de un Preşedinte.
Preşedintele Adunării regionale este ales de Adunare dintre membrii săi.

Membrii Adunării regionale sunt aleşi prin vot direct, în baza unui sistem electoral proporţional, pentru un mandat de 4 ani. Numărul consilierilor este cuprins între 45-65.

Competenţe

Adunarea regională are o putere normativă limitată. Ea asigură managementul financiar al regiunii, gestionează bugetul regional şi monitorizează subvenţiile acordate municipalităţilor.

Bugetul regional reprezintă aproximativ 20% din veniturile defalcate din impozitele naționale, dar această medie variază considerabil în cazurile concrete ale oraşelor pe parcursul unui an, în funcție de alte surse de venituri locale, cum ar fi veniturile din capital.

Descarca PDF Regiuni in UE

Home » 2013 » aprilie
Polonia2

“Modelul polonez al autonomiei locale”

Independenta si sistemul politic

Polonia a luat fiinta ca stat în anul 966 d. Hr., sub dinastia Piast. In anul 1025 a fost proclamata regat, iar în 1569 s-a unit cu Lituania şi a devenit o putere importantă în Europa Centrala, extinzandu-si granitele pana la Marea Neagra. Republica celor două natiuni s-a desfiintat în 1795 ca urmare a împărtirii Poloniei între Regatul Prusiei, Imperiul Rus si Austria. Polonia si-a redobandit independenta în anul 1918. Cel de-al Doilea Razboi Mondial a marcat începutul unei perioade de mari încercari pentru poporul polonez. Acesta a fost nevoit sa suporte divizarea tarii si ocuparea de catre Germania şi Uniunea Sovietica, decimarea a milioane de compatrioti si distrugerea capitalei Varsovia.

Incepand cu anul 1945, tara a fost ocupata de sovietici. Comunistii au desfiintat traditia autonomiei locale si au creat un sistem administrativ dupa modelul sovietic, puternic centralizat. Toate deciziile importante erau supuse consultarilor cu partidul comunist de la guvernare. Organele superioare controlau activitatea administratiei locale, subordonata ministerelor de ramura. Bugetele locale erau incluse în finantele administratiei centrale, fiind stabilite limite foarte stricte pentru acestea.

Descarca PDF Modelul polonez

Home » 2013 » aprilie
Organizarea-administrativ-teritoriala-a-Romaniei2

Radu Săgeată, “Organizarea administrativ-teritorială a României” Bucureşti, 2013

A. Evoluţia organizării administrativ-teritoriale a României
  • 1918-1925 : 76 judeţe
  • 1925-1940 : 71 judeţe
  • 1929-1931 : 7 directorate ministeriale, 71 judeţe
  • 1938-1940 : 10 ţinuturi, 71 judeţe
  • 1940-1950 : 58 judeţe
  • 1950-1952 : 28 regiuni
  • 1952-1956 : 18 regiuni
  • 1956-1960 : 16 regiuni
  • 1968-prezent : 39 judeţe (1968-81); 40 judeţe (1981-97); 41 judeţe şi municipiul Bucureşti
  • (1997-prezent); 8 regiuni de dezvoltare – oficial din 1998

B. Propuneri de optimizare a organizării administrativ-teritoriale a României (1990-prezent)

  • Reînfiinţarea judeţelor „abuziv desfiinţate” (I. Iordan & Convenţia Democrată, 1991-2003)
  • Optimizarea organizării administrativ-teritoriale ca necesitate a aderării României la Uniunea Europeană
  • Regionare pornind de la identitatea etnică şi culturală. Propunerea lui Sabin Gherman
  • Funcţionalitatea teritorială – criteriu pentru optimizarea organizării administrativ-teritoriale a României (R. Săgeată)
  • Regiunile istorice, ca bază a unor noi regiuni administrative. Propunerea colectivului de geografi de la Cluj-Napoca (coord. Prof. univ. dr. P. Cocean)
  • Regiunile de dezvoltare, ca bază a noilor judeţe. Propunerea PDL
  • Propunerile reprezentanţilor minorităţii maghiare (UDMR şi PCM). Ţinutul Secuiesc şi rememorarea Dictatului de la Viena
  • Propunerile Academiei Române (coord. Acad. P.-I. Otiman)

Descarca PDF Organizarea Romaniei

Home » 2013 » aprilie
Franta-350-pe-250jpg

Modele de regionalizare

Tarile analizate: Belgia, Franta, Polonia, Spania, Italia, Germania, Slovacia, Bulgaria, Ungaria

Elemente de analiza:

  • Forma de guvernare
  • Organizarea administrativteritorială
  • Cadru de reglementare
  • Nr. Regiuni
  • Nr. locuitori/regiune
  • Autoritățile de la nivelul regiunii:
  1. Autoritate deliberativă
  2. Autoritate executivă
  3. Autorități de reprezentare a Guvernului în teritoriu
  • Modul de alegere al autorităților regionale
  • Relația autorităților regionale cu alte autorități publice
  • Competențe
  • Surse și mecanism de finanțare
  • Sistem de gestiune/management al fondurilor europene/li>

Descarca PDF Modele de regionalizare

Home » 2013 » aprilie
Regiuni-UE2.

Daniela-Luminiţa Constantin “Convergenţa în creşterea economică regională”

Creşterea economică regională. Convergenţă vs. divergenţă

Modelele neoclasice:

  • modelul neoclasic unisectorial fără progres tehnic
  • modelul neoclasic unisectorial cu progres tehnic
  • mobilitatea interregională a factorilor de producţie
  • modelul neoclasic bisectorial

Modelele axate pe cererea exterioară regiunii

  • modelul axat pe rolul sectorului de export
  • modelul cauzalităţii cumulative

Ipoteza Williamson

Cercetări exploratorii privind caracterul convergent sau divergent al creşterii regionale

Convergenta regionala

Home » 2013 » aprilie
NUTS-31

EUROSTAT, “Regions in the European Union. Nomenclature of Territorial Units for Statistics” European Commission, 2010

Introduction

The Nomenclature of Territorial Units for Statistics (NUTS) was drawn up by Eurostat more than 30 years ago in order to provide a single uniform breakdown of territorial units for the production of regional statistics for the European Union. The NUTS classification has been used in EU legislation since 1988,(1) but it was only in 2003, after three years of preparation, that a European Parliament and Council Regulation on NUTS was adopted.

A particularly important goal of the Regulation is to minimise the impact of changes in the national administrative structures on the availability of comparable regional statistics. Consequently, time-related, statistical and other legal constraints apply to amendments to the NUTS classification.

The second three-yearly review under the NUTS Regulation was carried out in 2010 and will come into effect on 1 January 2012. The Regulation amending NUTS for the EU-27 has been published in the Official Journal.The purpose of this document is to present the new NUTS classification in the form of lists and maps. It replaces the previous Eurostat publication issued in January 2008, and includes administrative changes which have taken place since then.

Previous changes to the NUTS regions, starting from 1981, are described in different Eurostat publications.Correspondence tables between NUTS versions since 1999 are available on the internet.

The maps in this document are simply intended to enable the reader to locate the regions; the regional boundaries shown are also purely indicative. The scale used may differ depending on the country. The countries are in the official order, which is alphabetical, based on the spelling in the national language.

Since several regions within Europe have the same name, a distinction has been made by adding to each of these the abbreviation for the country concerned.

Some NUTS regions appear at several levels (example:Luxembourg appears as the country and at levels 1, 2 and 3). In such cases, codes end in zero for a region with identical territory at the next lower level. The labels need not be identical at the different levels even if the regions concerned cover identical territory.

Depending on the variable concerned, regional statistical data at one or more of the three NUTS levels is available in publications and databases. Many variables and time series for regional data in different domains are available on the internet — in the EuroBase database.

Descarca PDF Raport EUROSTAT

Home » 2013 » aprilie
Romania_judete

Vasile Surd, Ianos Kassai, Laura Giurgiu, “Dezvoltare regională în România” Geographica Timisiensis, vol. 20, nr. 1, 2011 (pp. 69-86 )

Fiind create la sugestia Uniuniii Europene, in scopul de a reduce diferentele in cadrul dezvoltarii teritoriale, regiunile de dezvoltare din Romania sunt unitati statistice de tip NUTS II. Chiar daca au mai mult de 10 ani de cand acestea au fost create, putem observa o hipetrofie de dezvoltare in regiunea Bucuresti-Ilfov, care dispune de cea mai diversificata infrastructura si de cel mai mare si diversificat potential demografic. In opozitie cu aceasta, regiunile de Est si de Sud – periferice, cu un tip de gestionare a patrimoniului industrial de stat, sunt inca subdezvoltate, discrepantele teritoriale de dezvoltare sunt in continua crestere, dovedind asftel, in cazul nostru, faptul ca acest tip nou de regionare este ineficient.

Descarca PDF Dezvoltare regionala in Romania

Politica de dezvoltare regională – CONCEPTE

Home » 2013 » aprilie
30

Seminarul „Regionalizarea: abordări comparative franco-germane”

Seminarul a fost organizat, sub egida Senatului României, de Excelenţele Lor, Ambasadorul Franţei la Bucureşti şi Ambasadorul Republicii Federale Germane în România, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie franco-germană de la Elysée.

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice a participat la seminarul „Regionalizarea: abordări comparative franco-germane”, organizat astăzi, la Senat, de Excelenţele Lor, Ambasadorul Franţei la Bucureşti şi Ambasadorul Republicii Federale Germane în România, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la semnarea tratatului de prietenie franco-germană de la Elysée.

Vezi comunicatul de presa integral

Prezentări:

Italia: Efisio Espa, Şcoala Naţională de Administraţie Publică, Preşedinţia Consiliului de Miniştri al Republicii Italiene, “Descentralizarea regională şi locală în Italia: o poveste lungă”

Slovacia: Rudolf Bauer, “Regionalizarea în România: oportunităţi şi ameninţări”

Polonia: Paweł Swianiewicz, Departamentul pentru Dezvoltare şi Politici Locale, Universitatea din Varşovia, “Reforma regională, regiunile în implementarea politicii de coeziune a UE”

Franţa: Gérard Marcou, Director, Grupul de Cercetare privind Administraţia Locală din Europa (Research Grouping on Local Administration in Europe-GRALE), Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, “Răspunsuri la Chestionarul privind regionalizarea în România”

Alte resurse:

Home » 2013 » aprilie
27

Liviu Dragnea: ”2013, singurul an din această perioadă istorică în care pot fi înfiinţate regiunile administrative”

Miercuri, 17 aprilie 2013, comunicat de presă MDRAP

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a punctat câteva diferenţe şi asemănări între modelul german şi cel francez de regionalizare-descentralizare:

Pe de o parte, sistemul francez este poate cel mai riguros model de organizare administrativă într-un stat unitar, cu un guvern central, în timp ce sistemul German e reprezentativ pentru organizarea de tip federal. Ambele sisteme excelează însă în ceea ce priveşte rigoarea şi raţionalitatea organizării structurilor administrative. Punctul comun cel mai vizibil dintre cele două abordări este principiul subsidiarităţii. Fiecare dintre cele două modele încearcă să ducă fiecare competenţă pe nivelul cel mai apropiat de cetăţean la care poate fi exercitată în mod eficient. Totodată, atât Franţa, cât şi Germania administrează mai multe programe operaţionale regionale.

Declaraţia a fost făcută la seminarul „Regionalizarea: abordări comparative franco-germane”, organizat astăzi, 17 apriliea.c., la Senat, de Excelenţele Lor, Ambasadorul Franţei la Bucureşti şi Ambasadorul Republicii Federale Germane în România, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la semnarea tratatului de prietenie franco-germană de la Elysee.

Liviu Dragnea a apreciat că descentralizarea administrativă este un proiect care trebuie realizat în anul 2013, acesta fiind ”singurul an, în această perioadă istorică”, în care pot fi înfiinţate regiuni administrative. În acest sens, ministrul a menţionat că, în perioada 2002-2003, a mai existat un context propice pentru România, când administraţia şi guvernul erau pregătite să adopte înfiinţarea regiunilor administrative, însă nu a existat suficientă iniţiativă, iar România s-a limitat, atunci, la înfiinţarea regiunilor de dezvoltare.

Au trecut zece ani de atunci. În istoria fiecărei ţări există ferestre de oportunitate pentru tot felul de decizii majore, de proiecte de ţară. Regiunile nu reprezintă o obligaţie sau un moft, ci o necesitate pregnantă pentru România. Descentralizarea administrativă este un proces care trebuie finalizat în acest an, este nevoie să clarificăm o dată pentru totdeauna atribuţiile fiecărui nivel administrativ, iar asta, în primul rând, din respect faţă de cetăţean“, a mai spus Liviu Dragnea.

Ministrul dezvoltării regionale a anunţat că, în perioada imediat următoare, MDRAP va începe consultările cu autorităţile locale, cu structurile asociative, cu reprezentanţii partidelor parlamentare şi cu societatea civilă pe tema regionalizării.

* * *

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Adiministraţiei Publice coordonează procesul de regionalizare-descentralizare a României. În luna februarie, Guvernul României a aprobat un memorandum în acest sens, în care au fost stabilite principiile şi obiectivele procesului, cadrul organizatoric şi principalele direcţii de acţiune. Astfel, conform memorandumului, pe acest domeniu funcţionează un comitet tehnic interministerial, iar la nivelul MDRAP a fost înfiinţat Consiliul Consultativ pentru Regionalizare (CONREG). Este vorba de un organism cu rolul strategic de a propune profilul viitoarelor regiuni administrativ-teritoriale. CONREG funcţionează cu trei grupuri de lucru: cel academic, cel format din parlamentari şi aleşi locali şi cel al societăţii civile.

Prima dezbatere organizată de MDRAP a avut loc în data de 2 aprilie, la Academia Română. În cadrul evenimentului, membrii grupului de lucru academic al CONREG au prezentat studii, statistici şi hărţi privind procese similare din alte state: modele de regionalizare, istoricul proceselor şi etapele parcurse, competenţele atribuite regiunilor. Totodată, au fost expuse criterii care ar putea sta la baza procesului de regionalizare-descentralizare din România şi analize privind situaţia actuală internă, precum gradul de segmentare, decalajele existente între zonele rurale şi urbane sau între nivelul central şi cel local, fluxuri ale migraţiei populaţiei.

Tot în cadrul acestui proces, MDRAP a organizat, săptămâna trecută, un seminar la care specialişti din patru ţări europene, invitaţi ai Consiliului Europei, au fost invitaţi să împărtăşească CONREG experienţa lor în domeniu.

| Galerie foto |

Home » 2013 » aprilie
Calitate-guvernarii-in-UE-2

Consiliul Europei-CDLR, “Şase modele de autoguvernare regională”

Modelul 1

Regiuni cu puterea de a promulga [emite, vota] legislatie primara, a caror existenta este garantata de Constitutie sau un Acord federal si care nu pot fi interogate impotriva dorintei lor.

A. Pozitia institutionala a regiunilor in cadrul Statului
1. Notiunea de autoritate regionala
Principiu:
Existenta regiunilor este garantata de Constitutie sau un Acord federal.
Modalitati:

a. Regiunile sunt entitati constituente ale statului;
SAU
b. Regiunile sunt stabilite de Constitutie

2. Competentele autoritatilor regionale.
i) natura competentelor proprii sau delegate (de catre cine);
legislative sau administrative; de elaborare a politicilor sau executive sursal legala/izvorul de drept (Constitutie, act constitutional, act institutional, act ordinar, altul)
ii) posibilitate de manevra in adaptarea exercitiului competentelor delegate la conditiile specifice autoritatii

Principii:

1. Regiunile au puterea de a adopta legislatie primara in ariile competentei lor si in corespondenta cu puteriilor executive.
2. Ariile competentei lor sunt date de Constitutie care poate califica puterea de a aadopta legislatie primara.
3. Regiunile pot avea puteri in adoptarea de legislatie secundara in cadrul de actiune a legislatiei primare promulgata de parlamentul national.
4. Regiunile pot avea puteri delegate sa legifereze/reglementeze si in corespondenta/corespunzator puterilor executive
5. In exercitarea tuturor puterilor lor, regiunile au spatiu de manevra in a lua in considerare propriile conditii de particularitate

Modalitati:
Modalitatile urmaresc direct principiile aratate mai sus

3. Relatiile cu autoritatile locale (subordonarea/dependenta autoritatilor locale fata de regiune din punct de vedere institutional, functional sau financiar; egaliatea formala, relatia de ne-subordonare; subordonarea/ dependenta regiunii)

6. Modele de autoguvernare regionala

Home » 2013 » aprilie
Harta-fizica-a-Romaniei

“Evoluţia procesului de descentralizare” (istoric)

În România, procesul de descentralizare a început în anul 1991, odată cu adoptarea noii Constituţii. Aceasta consfinţea noile structuri administrative şi recunoştea, printre altele, înfiinţarea administraţiei publice locale „în baza principiului descentralizării” (art. 119) şi ca „autorităţi administrative autonome” (art. 120 alin. 2).

Din 1991 şi până în prezent au existat atât tendinţe de centralizare cât şi de descentralizare. Unele prevederi legale au întărit controlul autorităţilor administraţiei publice centrale asupra funcţiilor autorităţilor publice locale, în timp ce altele au acţionat în direcţia descentralizării.

În lipsa unor reguli clare privind transferul de competenţe de la autorităţile administraţiei publice centrale către autorităţile administraţiei publice locale, au fost identificate o serie de aspecte negative: fragmentarea administrativă, influenţa reprezentanţilor autorităţii publice centrale asupra activităţii autorităţilor publice locale, rolul neclar al regiunilor de dezvoltare în procesul de descentralizare, transferarea anumitor responsabilităţi la nivelul administraţiei locale fără resurse de finanţare, reducerea veniturilor proprii ale administraţiei publice locale, structura sistemului de transferuri, lipsa unei viziuni integrate de descentralizare în formularea politicilor. De cele mai multe ori transferul responsabilităţilor administrative nu a fost corelat cu cel al resurselor financiare, iniţiativele ministerelor nu au fost coordonate sau au fost incomplete, iar transparenţa şi predictibilitatea sistemului de finanţare a bugetelor locale au lipsit.

Autorităţile administraţiei publice locale nu au beneficiat în toate cazurile de instruire specializată privind gestiunea financiară şi managementul serviciilor publice descentralizate. Preponderenţa alocării cu destinaţie precisă a reprezentat un obstacol pentru o eficientă cheltuire a banilor deoarece a limitat coordonarea şi integrarea serviciilor locale. Descentralizarea unor competenţe fără transferul de proprietate asupra bunurilor a constituit de asemenea un obstacol în gestionarea efectivă a bunurilor locale.

În perioada 1991 – 1994, demersurile în domeniul descentralizării au vizat sistemul şi modul de finanţare al autorităţilor administraţiei publice locale, prin actele normative adoptate: Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, O.G. nr. 15/1992, Legea nr. 27/1994 privind impozitele locale. Astfel, au fost iniţiate schimbări semnificative în structura şi modul de finanţare a autorităţilor publice locale, prin introducerea sistemului de taxe şi impozite locale.

DESCARCA PDF Evoluţia procesului de descentralizare-istoric

Home » 2013 » aprilie
29

Seminarul MDRAP privind procesul de regionalizare-descentralizare

10-11 aprilie 2013, MDRAP - întâlnire de lucru

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a participat la “Seminarul privind procesul de regionalizare-descentralizare în România”, organizat, în perioada 10-11 aprilie 2013, de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice cu sprijinul Consiliului Europei.

Vezi comunicatul de presă integral

Home » 2013 » aprilie
26

Specialişti invitaţi din partea CE, prezenţi la seminarul MDRAP privind procesul de regionalizare-descentralizare

Vineri 12 aprilie 2013, comunicat de presă MDRAP

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a participat la “Seminarul privind procesul de regionalizare-descentralizare în România”, organizat, în perioada 10-11 aprilie 2013, de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice cu sprijinul Consiliului Europei.

Seminarul a reunit experţi străini pe probleme de regionalizare-descentralizare – invitaţi din partea Consiliului Europei şi două grupuri de lucru ale Consiliului Consultativ pentru Regionalizare (CONREG): cel academic şi cel format din aleşi locali şi demnitari. Obiectivul întâlnirii a fost de a prezenta etapele parcurse până în prezent în plan intern și de a evidenţia motivaţiile şi contextul care au stat la baza proceselor similare în alte state europene.

Gerard Marcou (Franţa), Efisio Espa (Italia), Pawel Swianiewicz (Polonia) şi Rudolf Bauer (Slovacia) au împărtășit din experiențele pe care ţările respective le-au acumulat în materie de regionalizare. Fiecare dintre ei a prezentat aspecte precum istoricul și specificul procesului de regionalizare în propria țară, criteriile utilizate, competențele şi modul de finanțare a regiunilor, modul și termenele în care s-a produs transferul de competențe de la nivel central la nivel regional, dar și dificultățile întâmpinate sau preocupările actuale care fac obiectul dezbaterilor naționale în acest domeniu.

Liviu Dragnea a susținut că diferenţele între zone constituie o realitate a României şi nu trebuie să ne aşteptăm ca ele să dispară brusc, odată cu constituirea regiunilor. În plus, reducerea diferențelor nu trebuie să afecteze ritmul de creştere a polilor de dezvoltare. Reședințele de județe vor constitui poli de creștere, urmărindu-se, astfel, dezvoltarea întregii regiuni. “Pentru acest lucru, trebuie să ne propunem obiective realiste, astfel încât să nu lansăm simple deziderate.”, a afirmat viceprim-ministrul.

Pawel Swianiewicz a subliniat că lucrurile stau diferit în România, față de Polonia: ”Voi nu desființați județele odată cu implementarea procesului de regionalizare. Așadar, nimeni nu pierde prin regionalizare, pentru că fiecare județ și fiecare reședință își păstrează statutul pe care l-au avut și până acum. Acesta este marele avantaj al României față de Polonia, în procesul de regionalizare.”

La rândul său, Gerard Marcou a afirmat: ”Când vorbim despre regiuni istorice, trebuie să avem în minte un lucru: regionalizarea se face cu atenția îndreptată spre trecut sau spre viitor? Orientarea strict către trecut poate submina statul modern. O altă abordare ar fi ca regionalizarea să se construiască privind spre viitor – este tot o perspectivă istorică, dacă vreți, întrucât sunteți martorii unui proces istoric, care se derulează sub ochii voștri.

Din prezentarea Slovaciei a reieșit cum procesul a fost planificat într-o anumită manieră, însă permanent au avut loc ajustări. Rudolf Bauer a menționat: „Deși prima abordare a regionalizării la noi a fost aceea de a merge pe regiuni istorice, varianta votată în final nu s-a suprapus în totalitate peste aceste regiuni. Acest lucru s-a datorat faptului că au fost avute în vedere și alte criterii de exemplu criterii economice și de acces.

Reprezentantul Italiei a arătat că procesul lor de regionalizare a fost unul îndelungat, care s-a întins pe mai multe decenii, în parte ca o consecință a unei temeri generale de a aborda această problematică. Deși primele demersuri au fost inițiate în 1946, prin prevederea în Constituție a unor noțiuni precum legitimarea descentralizării sau prin atribuirea către regiuni a unor puteri administrative și legislative relevante, procesul a cunoscut un adevărat „big-bang” în a doua jumătate a anilor `90.

Efisio Espa a precizat că „Regiunile din Italia diferă foarte mult ca mărime și ca număr de populație, cu situații extreme, care merg de la câteva sute de mii de locuitori, în unele regiuni, la 6 sau 10 milioane de locuitori, în cazul celor mai populate. Avem, în afara regiunilor cu statut obișnuit, și unele cu statut special.

La finalul întâlnirii, secretarul de stat în MDRAP, Sevil Shhaideh, a apreciat că pentru România este foarte util să cunoască dificultăţile pe care alte ţări le-au întâmpinat în implementarea procesului de regionalizare-descentralizare, afirmând: „Suntem extrem de bucuroşi să constatăm că invitaţii noştri au prezentat competenţe pe care şi noi intenţionăm să le propunem spre consultare în viitoarele dezbateri.

| Galerie foto |

Home » 2013 » aprilie
28

“Procesul de regionalizare-descentralizare în România”

2 aprilie 2013, Academia Română - dezbatere publică

Prima dezbatere organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împreună cu Academia Română a avut loc la Bucureşti, în Aula Academiei Române din Calea Victoriei nr. 125.

Alături de membrii grupului de lucru academic al Consiliului Consultativ pentru Regionalizare (CONREG), au participat primul ministru Victor Ponta, preşedintele Senatului Crin Antonescu, preşedintele Academiei Române Acad. dr. Ionel Haiduc, alţi academicieni, preşedinţii consiliilor judeţene, primarii municipiilor reşedinţă de judeţ, preşedinţii Comisiilor de Administraţie Publică ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, parlamentari, reprezentanţi ai structurilor asociative ale administraţiei publice locale, ai societăţii civile şi ai asociaţiilor patronale şi sindicale și jurnaliști.

Rezumat – PDF

Prezentări

Home » 2013 » aprilie
25

Discursul viceprim-ministrului Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, în deschiderea dezbaterii cu tema ”Procesul de regionalizare-descentralizare în România” (Bucureşti, Academia Română)

Marţi, 2 aprilie 2013, comunicat de presă MDRAP

“Domnule Preşedinte al Academiei Române, vreau să vă spun că sunt onorat că aţi acceptat ca această instituţie să fie partenerul ministerului nostru în acest proces extrem de serios şi de important pentru România şi, de asemenea, aţi făcut tot ce este posibil ca membri ai Academiei Române să fie implicaţi în Grupul de lucru academic cu care lucrăm la acest proces de vreo câteva luni de zile. Vreau să vă spun că domnul prim-ministru Victor Ponta şi domnul preşedinte Crin Antonescu, astă-toamnă, într-o seară, undeva în nordul ţării, mi-au propus să intru în Guvern, în Guvernul României, exact pentru acest proces: pentru a coordona procesul de reorganizare şi descentralizare, amândoi mi-au spus că este unul dintre principalele lor proiecte, proiecte politice, proiecte majore, proiecte de țară, m-au asigurat de tot sprijinul dumnealor şi acum sunt convins că este un proces pe care îl sprijină; le mulţumesc pentru faptul că şi-au păstrat aceeaşi determinare şi, de asemenea, le mulţumesc pentru că au avut viziune acum doi ani de zile şi o păstrează.

Sunt extrem de onorat şi, în acelaşi timp, bucuros să mă aflu astăzi aici, printre dumneavoastră, să vorbim despre acest proces; o să vorbesc foarte puţin, pentru că astăzi, şi eu, şi dumneavoastră vom avea şansa să audiem și să vizionăm câteva prezentări ale unor oameni de înaltă expertiză, care vor prezenta, într-o primă fază, un raport de progres, câteva lucruri extrem de interesante – vorbim de profesori universitari, de oameni de înaltă expertiză în domeniile respective, pentru că principalul meu obiectiv, prima decizie pe care am luat-o a fost ca acest proces de regionalizare şi descentralizare să nu fie unul pur politic,  un proces care să fie elaborat undeva într-un birou, pe un colţ de masă, pe undeva, în clădirea Guvernului sau în clădirea unui minister şi care să aibă la bază nişte discuţii politice (unde să fie reşedinţa, cum să fie făcute regiunile, cum să avem câştig politic etc.); am zis că acest proces trebuie să fie, într-adevăr, ca rezultat, o decizie politică a Guvernului şi a Parlamentului, dar această decizie să fie bazată  pe o dezbatere publică serioasă, transparentă, pe expertiză şi, nu în ultimul rând, pe participare civică. Pentru că cel mai important lucru pe care trebuie să îl obţinem îl reprezintă susţinerea publicului, aşa cum spunea şi prim-ministrul; publicul trebuie să fie informat și, în al doilea rând, aleşii locali.

Vorbea domnul academician Otiman că, în permanenţă, când vine la Bucureşti cu trenul, în tren sunt primari, preşedinţi de consilii judeţene, chiar consilieri, prefecţi. De ce credeţi că vin la Bucureşti? Mulţi aţi pus întrebări în ultima perioadă – de ce trebuie să facem regionalizarea, pentru că regionalizarea nu va rezolva problemele cu care se confruntă România, ba, dimpotrivă, va destabiliza democraţia. Într-adevăr, dacă vrem ca, în continuare, România să aibă o şansă de dezvoltare echilibrată, trebuie să facem acest lucru pentru că acum sunt judeţele, care sunt nişte structuri administrative istorice, care sunt aşezate, bine structurate, care sunt suficient de mici pentru a simţi nevoile de dezvoltare locală pentru fiecare comunitate locală, dar nu sunt prea mici pentru a putea genera proiecte de anvergură regională.

Guvernul central, chiar dacă este un guvern de bună credinţă, un guvern bine condus, cum este Guvernul Victor Ponta, poate genera proiecte de anvergură naţională, proiecte naţionale, dar este mult prea departe pentru a ştii nevoile pentru fiecare comunitate locală şi chiar pentru judeţe. Şi, atunci, este nevoie de acest guvern intermediar, pus la distanţa optimă între nivelul local şi Guvern, o regiune care să fie suficient de mare pentru a putea genera proiecte de anvergură regională, pentru a putea pune în comun tot potenţialul din fiecare judeţ, toate resursele umane, materiale, naturale, financiare, pentru a putea susţine dezvoltarea echilibrată, dar nu atât de mare încât să ajungem iarăşi în situaţia în care nu mai vede nevoile locale.

De ce trebuie să facem regionalizarea în acest an? Vă spun foarte sincer, foarte deschis: într-adevăr, nici Comisia Europeană, nici Uniunea Europeană nu ne forţează cu aceste regiuni, dar, în acelaşi timp, sunt nişte adevăruri nescrise, nerostite. Este, va fi aproape imposibil ca, după ce începe noul exerciţiu financiar 2014-2020, să mai putem schimba actuala structură administrativă, pe baza căreia noi negociem în acest an Acordul de parteneriat şi să spunem, la mijlocul următoarei perioade de programare, că sistemul administrativ trebuie schimbat, pentru că atunci trebuie să începem un proces serios de reacreditare a tuturor instituţiilor şi structurilor din mecanismele de absorbţie a fondurilor europene. Vreau să vă dau un exemplu de la nivel local şi o să vedeţi, în prezentările care urmează, ce diferenţă uriaşă este între nivelul de dezvoltare rural şi ce diferenţă este în urban. O să vedeţi, de asemenea, nişte hărţi care pe mulţi o să vă pună pe gânduri şi o să vă facă să vă gândiţi serios de ce am aşteptat 23 de ani de la Revoluţie până astăzi ca să demarăm acest proces, să vedeţi ce diferenţe uriaşe de dezvoltare sunt în ţara noastră, care este diferenţa de dezvoltare între anumite judeţe, oraşe şi rural şi urban.

În 2001, când eram un tânăr preşedinte de consiliu judeţean, am făcut un sistem informatic integrat, primul din România, legat prin wireless. Toate primăriile comunicau între ele şi prin  voce, şi prin imagine, şi prin transmisii de date. Credeam că trebuie să fiu un erou judeţean. Şi am mers într-o localitate, unde am vorbit cu oamenii şi le prezentam cu foarte multă mândrie acest sistem şi le vorbeam de internet, cât de uşor comunică primarii între ei şi cum o să aducem internetul şi la ei în casă şi în primării. Şi o femeie în vârstă zice: ”Maică, da’ eu, cu internetul ăsta, pot să ajung mai repede la oraş? (oraşul era Turnu Măgurele). Cu internetul ăsta o să pot să nu mai merg prin noroi până la genunchi până la primărie, la dispensar sau la farmacie?”

În momentul acela m-am gândit şi mi-am dat seama că nu putem spera ca această ţară să se poată dezvolta la nivel global (şi România a făcut paşi serioşi, nivelul de dezvoltare globală este ridicat), fără să avem o dezvoltare echilibrată. Şi am plecat cu un program de dezvoltare strategică şi avem acum în judeţul respectiv 900 de km de drumuri, alimentări cu apă etc. În schimb, n-am putut să facem nişte proiecte între judeţe care să ne ajute pe toţi. Am făcut un drum în nordul judeţului, care, dacă ar fi fost făcut din nordul judeţului Olt şi în sudul judeţului Dâmboviţa, ar fi redus timpul prin care cetăţenii din  Teleorman ar fi ajuns la Bucureşti, cu o oră şi jumătate. N-am putut să îl facem pentru că pentru Dâmboviţa acest lucru nu era important. Dacă am fi fost într-o regiune administrativă în care decizia să fie luată de un consiliu regional, această problemă era rezolvată. De asemenea, în ceea ce priveşte descentralizarea, ghemul de putere care este acum la Bucureşti, pe care o ştim cu toţii, pe care o simţim cu toţii, trebuie să fie rupt.

Nu se va pune problema niciodată ca o regiune adminstrativă sau un proces de regionalizare să pună sub semnul întrebării caracterul unitar al statului român. Nu trebuie să ne fie frică de lucrul acesta, pentru că transferul de competenţe către autorităţile locale înseamnă, de fapt, să ducem puterea mai aproape de oameni. Niciodată o instituţie judeţeană, care acum este condusă de la Bucureşti, unde conducerea este numită de la Bucureşti, nu va fi interesată de modul în care percep oamenii serviciile pe care ea le furnizează. Dacă le vom trece la consiliul judeţean sau la primărie, primarii şi preşedinţii de consilii judeţene vor fi primii interesaţi ca oamenii să fie mulţumiţi, pentru că ei vor avea acest instrument.

În final, doresc ca acest proces din această perioadă să poată fi dus la bun sfârşit şi sper ca domnul Preşedinte al Academiei Române să accepte ca forma finală a regiunilor, inclusiv cu reşedinţele pe regiuni, care au creat atâta dezbatere, să poată fi prezentată aici, în această aulă, în aşa fel încât, înainte de referendumul de modificare a Constituţiei, publicul larg să ştie ceea ce trebuie să se propună.

Vă mulţumesc şi vă doresc succes! 

| Galerie foto | Galerie video |