Arhiva lunii iunie 2013

Home » 2013 » iunie
DSC_015501

Regionalizarea, parte a strategiei naţionale de dezvoltare

Vineri, 28 Iunie 2013, comunicat de presă MDRAP

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a vorbit, la dezbaterile locale din Galaţi şi Constanţa, despre continuarea pregătirilor pentru procesul de regionalizare-descentralizare a României.

„Constituţia trebuie revizuită, România trebuie modernizată şi vom face toate demersurile, vom aplica toate mecanismele administrative legale necesare pentru ca aceste două mari obiective să fie duse la final”, a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea la Galaţi.

Declaraţia a avut loc în contextul în care, în paralel cu seria dezbaterilor locale organizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru acest proces, la nivelul Curţii Constituţionale au fost luate anumite decizii cu privire la organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei.

În condiţiile în care includerea în Constituţie a noţiunii de „regiune” ca unitate administrativ-teritorială se poate face numai în urma unui referendum, Liviu Dragnea a precizat: „Vă spun cu toată seriozitatea că proiectul de revizuire a Constituţiei şi proiectul de regionalizare nu se abandonează, indiferent de decizia Curţii Constituţionale”.

Cu privire la priorităţile procesului, ministrul dezvoltării regionale a subliniat că miza reală nu o reprezintă sediul regiunii, ci atribuţiile care vor fi transferate de la Guvern către judeţe, către localităţi şi către regiuni şi modul în care vor fi finanţate programele de dezvoltare regională, în aşa fel încât să nu mai apară situaţii în care autorităţile locale constată că investiţiile pe care le propun nu primesc alocări de fonduri.

„Proiectul de regionalizare este parte din strategia de dezvoltare a acestei ţări. Este vorba de o strategie pe care o realizează ministerul nostru şi care este aproape gata. Regionalizarea este parte integrantă din această strategie naţională de dezvoltare”, a mai spus viceprim-ministrul Liviu Dragnea.

* * *

Dezbaterile de la Galaţi şi Contanţa privind procesul de regionalizare-descentralizare fac parte din seria de consultări organizate de MDRAP, începând din luna mai a.c., în fiecare regiune de dezvoltare. Primele au avut loc la Iaşi, Craiova, Timişoara şi Cluj. Dezbaterile în plan local reprezintă una dintre etapele procesului de pregătire a proiectului de regionalizare-descentralizare.

| Galerie foto |

Home » 2013 » iunie

Două noi dezbateri locale privind regionalizarea, la Galaţi şi Constanţa 27-28 iunie

Miercuri, 26 Iunie 2013, informatie de presa MDRAP

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) organizează, în această săptămână, două noi dezbateri publice privind procesul de regionalizare – descentralizare.

Evenimentele vor avea loc joi, 27 iunie a.c., între orele 10:30-14:00, la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, şi vineri, 28 iunie a.c., între orele 10:00-14:00, la Pavilionul Expoziţional din Constanţa.

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, va prezida ambele dezbateri, împreună cu oficialii locali. Vor participa membri ai grupului de lucru academic din Consiliul Consultativ pentru Regionalizare (CONREG), reprezentanţi ai administraţiei publice locale din judeţele Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea, respectiv, Constanţa şi Tulcea, ai societăţii civile, specialişti şi jurnalişti, alături de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

La finalul fiecărei dezbateri va avea loc câte o conferinţă de presă.

Evenimentele fac parte din seria de dezbateri în plan local organizate de MDRAP pentru definitivarea propunerilor privind procesul de regionalizare-descentralizare. Patru astfel de  evenimente au avut loc deja, la Iaşi, Craiova, Timişoara, Cluj. Dezbaterile în plan local reprezintă una dintre etapele procesului de pregătire a proiectului de regionalizare-descentralizare.

În atenţia redacţiilor:

  • Oportunităţi foto-video pentru presă pe toată durata celor două dezbateri
Home » 2013 » iunie
comunicat1

Liviu Dragnea, la Cluj-Napoca: ”Resedintele regiunilor trebuie stabilite dupa criterii functionale”

Joi, 20 Iunie 2013, comunicat de presă MDRAP

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, a subliniat astăzi, 20 iunie a.c., la Cluj-Napoca, că reşedinţele viitoarelor regiuni trebuie stabilite după criterii funcţionale, în localitatea care asigură cele mai bune fluxuri comerciale, economice și demografice, iar instituțiile regionale vor putea fi înființate în celelalte centre urbane importante.

La cea de-a patra dezbatere publică în plan local, organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea a prezentat calendarul pregătirii procesului de regionalizare: „Suntem acum în plin proces de dezbatere publică, la sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august se finalizează acest pachet de dezbateri prin țară. După fiecare dezbatere, toate întrebările, toate propunerile, toate ideile sunt procesate și contribuie la analiza noastră”, a declarat viceprim-ministrul.

„În perioada august – prima jumătate a lunii septembrie vor continua analizele în grupul de lucru academic (al Consiliului Consultativ pentru Regionalizare). Luna septembrie va fi o lună plină de dezbateri la București, cu participare internațională, în care prezentăm proiectul regionalizării mult mai aproape de final, cu accent foarte mare pe competențele și atribuțiile care se transferă la regiuni și în plan local. În momentul în care putem vorbi oficial de noțiunea de regiune, după revizuirea Constituției, proiectul va fi pe masa Guvernului, care îl poate înainta Parlamentului”, a adăugat ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.

Cu privire la propunerile de desființare a comunelor sau județelor, viceprim-ministrul Liviu Dragnea a declarat că se poate discuta despre o asociere a comunelor, pentru realizarea de proiecte sau interese comune și despre o eventuală comasare a lor instituțională voluntară, după o perioadă de funcționare în asociere, subliniind: „Comuna, ca unitate administrativă, nu se poate desființa, pentru că nu are niciun câștig. În plus, nu putem începe trei procese uriașe în același timp.”

* * *

Dezbaterea de la Cluj-Napoca privind procesul de regionalizare-descentralizare face parte din seria de consultări organizate de MDRAP, începând din luna mai a.c., în fiecare regiune de dezvoltare. Primele trei au avut loc la Iași, Craiova și Timișoara. Dezbaterile în plan local reprezintă una dintre etapele procesului de pregătire a proiectului de regionalizare-descentralizare.

| Galerie foto |

Home » 2013 » iunie

La Cluj-Napoca, Liviu Dragnea a prezentat calendarul pregătirii procesului de regionalizare

Joi, 20 Iunie 2013, Cluj-Napoca - dezbatere publică

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, a subliniat astăzi, 20 iunie a.c., la Cluj-Napoca, că reşedinţele viitoarelor regiuni trebuie stabilite după criterii funcţionale, în localitatea care asigură cele mai bune fluxuri comerciale, economice și demografice, iar instituțiile regionale vor putea fi înființate în celelalte centre urbane importante.

La cea de-a patra dezbatere publică în plan local, organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea a prezentat calendarul pregătirii procesului de regionalizare: „Suntem acum în plin proces de dezbatere publică, la sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august se finalizează acest pachet de dezbateri prin țară. După fiecare dezbatere, toate întrebările, toate propunerile, toate ideile sunt procesate și contribuie la analiza noastră”, a declarat viceprim-ministrul.

Vezi comunicatul de presa integral

Home » 2013 » iunie

A patra dezbatere locală despre regionalizare, organizată de MDRAP la Cluj-Napoca

Miercuri, 19 Iunie 2013, informatie de presa MDRAP

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, va fi prezent joi, 20 iunie a.c., începând cu ora 10.00, la Cluj-Napoca, la cea de-a patra dezbatere organizată de MDRAP la nivel local, cu privire la procesul de regionalizare-descentralizare. Evenimentul are loc la Hotelul Napoca, Sala Forum (str. Octavian Goga nr.1).

Alături de vicepremier, la eveniment vor participa Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca şi alţi reprezentanţi ai administraţiei publice locale din regiunea de dezvoltare Nord Vest.

Dezbaterea reuneşte, totodată, reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ai grupului de lucru academic din Consiliul Consultativ pentru Regionalizare (CONREG), ai societăţii civile, specialişti.

La finalul dezbaterii va avea loc o conferinţă de presă.

Evenimentul face parte din seria de consultări organizate de MDRAP, începând din luna mai a.c., în fiecare regiune de dezvoltare pentru definitivarea propunerilor privind procesul de regionalizare-descentralizare. Primele dezbateri au avut loc la Iaşi, Craiova, şi Timişoara. Dezbaterile în plan local reprezintă una dintre etapele procesului de pregătire a proiectului de regionalizare-descentralizare.

NOTĂ
în atenţia redacţiilor:

  • Accesul în sala – începând cu ora 9.30
  • Oportunităţi foto-video pentru presă pe toată durata dezbaterii
Home » 2013 » iunie
comunicat_regionalizare

Regionalizarea conduce la reducerea distanţelor administrative pentru cetăţean

Vineri, 7 iunie 2013, Timişoara - dezbatere publică

Procesul de regionalizare, însoţit de descentralizare, va conduce la reducerea distanţelor administrative. Aceasta este una dintre concluziile dezbaterii organizate vineri, 7 iunie, de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), la Timişoara, cea de-a treia acţiune în plan local de acest fel.

Sinteza studiilor realizate pentru MDRAP, prezentată şi la dezbaterile anterioare de la Iaşi şi Craiova, a fost expusă invitaţilor de către viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

Vezi comunicatul de presa integral

Home » 2013 » iunie
comunicat_regionalizare

Regionalizarea conduce la reducerea distantelor administrative pentru cetatean

Vineri, 7 Iunie 2013, comunicat de presă MDRAP

Procesul de regionalizare, însoţit de descentralizare, va conduce la reducerea distanţelor administrative. Aceasta este una dintre concluziile dezbaterii organizate pe data de 7 iunie, de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), la Timişoara, cea de-a treia acţiune în plan local de acest fel.

Sinteza studiilor realizate pentru MDRAP, prezentată şi la dezbaterile anterioare de la Iaşi şi Craiova, a fost expusă invitaţilor de către viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

”Regionalizarea este un proces care se desfăşoară numai împreună cu descentralizarea. Actuala structură instituţională este, în mare parte, rigidă, chiar agresivă cu cetăţeanul. Regionalizarea şi descentralizarea urmăresc să rupă acest ghem de putere concentrat în prezent de administraţia publică centrală.”, a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea.

Participanţii au avut posibilitatea de a susţine propriile observaţii şi propuneri, de a adresa întrebări şi de a completa formularele pentru propuneri puse la dispoziţie de MDRAP. În acest fel, ministerul difuzează, în plan local, principalele aspecte ale procesului şi asigură consultarea publică a grupurilor interesate: reprezentanţi ai administraţiei publice locale, ai mediului academic şi universitar, parlamentari şi societatea civilă.

”Suntem obişnuiţi ca toată dezvoltarea să fie gândită mereu de la centru. Oricât ar fi de bun, niciun ministru nu poate gândi bine, unitar, de la Bucureşti pentru toată ţara, nu poate cunoaşte specificul din fiecare localitate. Birocraţia are ca izvor principal centralizarea. În momentul în care descentralizăm, reuşim să facem un concept despre care s-a vorbit ca de o himeră – GHIŞEUL UNIC.”, a adăugat ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, vorbind despre unul dintre avantajele procesului – reducerea distanţelor administrative.

*     *     *

Dezbaterea de la Timişoara, cu privire la procesul de regionalizare-descentralizare, face parte din seria de consultări organizate de MDRAP, începând din luna mai a.c., în fiecare regiune de dezvoltare. Primele două dezbateri s-au desfăşurat la Iaşi şi Craiova, iar următoarea va avea loc la Cluj. Dezbaterile în plan local reprezintă una dintre etapele procesului de pregătire a proiectului de regionalizare-descentralizare.

Galerie foto |

Home » 2013 » iunie
comunicat

Liviu Dragnea, la Craiova: “Dacă păstrăm actualul sistem, transformăm România într-o ţară de prinţi şi cerşetori”

Joi, 6 Iunie 2013, comunicat de presă MDRAP

O nouă dezbatere publică cu privire la procesul de regionalizare-descentralizare, organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în plan local, a avut loc astăzi, 6 iunie, la Craiova. Dezbaterea a fost prezidată de viceprim-ministrul Liviu Dragnea şi de oficialii locali.

“Discutăm astăzi despre ce înseamnă regionalizare şi de ce avem nevoie de regionalizare. Din păcate, în ultimii 23 de ani actualul sistem administrativ a creat o dezvoltare dezechilibrată a acestei ţări –judeţe mai bogate, mai sărace şi foarte sărace. Sunt judeţe în care o mare parte din populaţie nu are acces la minimum de condiţii de civilizaţie, la dezvoltare. Dacă păstrăm actualul sistem, transformăm România într-o ţară de prinţi şi cerşetori. Facem regiuni ca să avem o repartizare echilibrată a resurselor către toţi cetăţenii României”, a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea, la începutul dezbaterii.

Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice a prezentat rezultatele primelor studii şi analize cu privire la acest proces, partea a doua a dezbaterii fiind rezervată dialogului cu participanţii. ”Principalele obiective ale regionalizării sunt: asigurarea unui standard minim de trai, descentralizarea competențelor administrative, simplificarea sistemului administrativ și reducerea birocrației, ridicarea gradului de absorbție a fondurilor europene, stimularea colaborării și cooperării.”, a mai spus ministrul dezvoltării regionale.

* * *

Dezbaterea de la Craiova este cea de-a doua din seria de consultări organizate de MDRAP în fiecare regiune de dezvoltare. Prima dezbatere s-a desfăşurat în luna mai, la Iaşi, iar următoarea va avea loc mâine, 7 iunie a.c., la Timişoara. Dezbaterile în plan local reprezintă una dintre etapele procesului de pregătire a proiectului de regionalizare-descentralizare.

| Galerie foto |

Home » 2013 » iunie
comunicat

Liviu Dragnea, la Craiova: “Dacă păstrăm actualul sistem, transformăm România într-o ţară de prinţi şi cerşetori”

Joi, 6 iunie 2013, Craiova - dezbatere publică

O nouă dezbatere publică cu privire la procesul de regionalizare-descentralizare, organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în plan local, a avut loc joi, 6 iunie, la Craiova. Dezbaterea a fost prezidată de viceprim-ministrul Liviu Dragnea şi de oficialii locali.

Vezi comunicatul de presa integral

Home » 2013 » iunie

Dezbateri locale privind regionalizarea, la Craiova şi Timişoara, pe 6 şi 7 iunie

Miercuri, 5 Iunie 2013, informaţie de presă MDRAP

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) organizează, în această săptămână, două dezbateri publice privind procesul de regionalizare – descentralizare.

Primul eveniment va avea loc joi, 6 iunie a.c., de la ora 16:00, la Craiova, în Casa de Cultură a Studenţilor, iar al doilea vineri, 7 iunie a.c., de la ora 10:00, la Timişoara, în Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean.

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, va prezida ambele dezbateri, împreună cu oficialii locali. Vor participa membri ai grupului de lucru academic din Consiliul Consultativ pentru Regionalizare (CONREG), reprezentanţi ai administraţiei publice locale din regiunea de dezvoltare Sud-Vest, respectiv Vest, ai societăţii civile, specialişti şi jurnalişti, alături de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

La finalul fiecărei dezbateri va avea loc câte o conferinţă de presă.

Evenimentele fac parte din seria de dezbateri în plan local organizate de MDRAP pentru definitivarea propunerilor privind procesul de regionalizare-descentralizare. Prima astfel de dezbatere a avut loc la Iaşi, în luna mai.

Agenda dezbaterilor

În atenţia redacţiilor:
Vor exista oportunităţi foto-video pentru presă, pe toată durata celor două dezbateri.

Contact
Serviciul de Comunicare
tel.: 0372 111 499
fax: 0372 111 640
presa@mdrap.ro