Proiectul de regionalizare, în dezbatere la Sibiu şi Băile Balvanyos 11-12 iulie | Regionalizare
Home » Presa » Proiectul de regionalizare, în dezbatere la Sibiu şi Băile Balvanyos 11-12 iulie

Proiectul de regionalizare, în dezbatere la Sibiu şi Băile Balvanyos 11-12 iulie

Miercuri, 10 Iulie 2013, informatie de presa MDRAP

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) organizează, în această săptămână, două dezbateri publice privind proiectul de regionalizare – descentralizare a României, care vor avea loc joi, 11 iulie a.c., la Sibiu, şi vineri, 12 iulie, la Băile Balvanyos.

Dezbaterea de joi, de la Sibiu, începe la ora 10:30 şi este organizată la Biblioteca ASTRA, corp A, etaj 2, Sala Festivă (Str. G. Bariţiu nr.15).

Dezbaterea de la Băile Balvanyos este organizată vineri, de la ora 10:00, la Sala Mare de Conferinţe din Best Western Grand Hotel.

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, va prezida ambele dezbateri, împreună cu oficialii locali. Vor participa membri ai grupului de lucru academic din Consiliul Consultativ pentru Regionalizare (CONREG), reprezentanţi ai administraţiei publice locale din regiunea de dezvoltare, ai societăţii civile, specialişti şi jurnalişti, alături de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

La finalul fiecărei dezbateri va avea loc câte o conferinţă de presă.

Evenimentele fac parte din seria de dezbateri în plan local organizate de MDRAP pentru definitivarea propunerilor privind procesul de regionalizare-descentralizare. Primele astfel de dezbateri au avut loc, începând cu luna mai, la Iaşi, Craiova, Timişoara, Cluj, Galaţi şi Constanţa.

În atenţia redacţiilor: Oportunităţi foto-video pentru presă pe toată durata celor două dezbateri