Viceprim-ministrul Liviu Dragnea: sa incepem sa gandim regional | Regionalizare
Home » Presa » Viceprim-ministrul Liviu Dragnea: sa incepem sa gandim regional
comunicat

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea: sa incepem sa gandim regional

Joi, 24 Octombrie 2013, comunicat de presa MDRAP

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, susține că o reorganizare a țării în regiuni administrative necesită și o schimbare a abordării generale cu privire la dezvoltare: “Sper ca anul viitor să fie anul în care toate instituţiile publice, toţi actorii locali, toţi funcţionarii, să începem să învăţăm să gândim regional, să creăm cadrul instituţional şi anul 2014 să fie anul de pregătire a viitoarei regionalizări administrative”.

Declarația a avut loc în contextul afirmării intenției de a spori rolul actualelor Consilii de Dezvoltare Regională (CDR) în etapa de consultare a proiectelor cu impact asupra dezvoltării regiunilor. “Intenţionăm ca, începând cu anul 2014, fiecare investiţie pe care un minister vrea să o dezvolte într-o regiune de dezvoltare să fie realizată după o consultare atât a strategiei de dezvoltare regională din regiunea respectivă, cât şi printr-o colaborare cu acele CDR-uri care sunt formate din reprezentanţii tuturor aleşilor locali”, a afirmat Liviu Dragnea.

Atribuirea de noi competențe CDR-urilor ar putea fi realizată în cursul anului viitor, conform viceprim-ministrului Liviu Dragnea: “În acest moment, nu putem vorbi despre posibilitatea înfiinţării unor regiuni, pentru că nu avem această noţiune în Constituţie, trebuie să aşteptăm cel puţin un an. Dar, spre deosebire de momentul iniţial, când hotărâsem ca finalul acestui an să permită modificarea Constituţiei generând înfiinţarea regiunilor administrative, acum abordarea noastră e puţin diferită, în sensul că vom folosi anul viitor pentru a crea un cadru instituţional în cadrul limitelor legale pe care le avem în vigoare în prezent”.

Tot în legătură cu dezvoltarea regională, viceprim-ministrul a menționat că, în viitoarea programare financiară europeană multianuală (2014-2020), va fi stimulată asocierea între localități, astfel încât să poată implementa împreună proiecte integrate, care să contribuie la dezvoltarea tuturor localităților asociate: “Polii de creștere care sunt acum vor beneficia în continuare de sume distincte. Celelalte municipii reședință de județ care nu sunt poli de creștere vor beneficia și ele de o sumă dedicată pentru a implementa proiecte de dezvoltare. Orașele și municipiile care nu sunt reședință de județ vor fi definite ca și poli de dezvoltare zonală, centre de dezvoltare regională, și vor primi sume distincte, pentru ca în final să avem o rețea de dezvoltare între toate localitățile României. Este singura modalitate pe care noi o avem în vedere care să ne dea siguranța că nu vor mai rămâne porțiuni mari din teritoriul României în care cetățenii să nu aibă acces la dezvoltare”.

Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței „Dezvoltarea regională din perspectivă economică”, organizată astăzi la Arenele BNR de Oxygen Events, cu sprijinul Băncii Mondiale și al Băncii Naționale a României.

Galerie foto |